Având un parcurs profesional ce include roluri de strategy consultant, trainer și mentor, ea a transformat soloprenoriatul într-un catalizator pentru definirea stilului său unic de coaching. Georgiana Vintilă contribuie activ la inițiativa Voci Curajoase, o platformă dedicată curajului și autenticității, inspirând oamenii să își depășească limitele și să-și împărtășească poveștile.
În interviul de față, împărtășește parcursul său personal și profesional, oferind o perspectivă profundă asupra valorilor care îi definesc munca.
- Ce te-a inspirat să îmbrățișezi coachingul ca vocație și cum au influențat experiențele tale personale stilul tău de abordare în această profesie?
Inspirația de a profesa în coaching mi-a venit chiar în timpul formării, când am simțit că mi se deschid ochii spre o cu totul altă paradigmă de a susține creșterea într-un mod sustenabil. Până atunci ajutasem organizații și echipe să se dezvolte (din rolul de strategy consultant, trainer și mentor), așa că zona de coaching s-a potrivit la fix cu ceea ce consider că este firul roșu al parcursului meu profesional – susținerea creșterii. Totodată, am realizat cât de mult mă motivează să ajut oamenii la nivel individual. Legat de stilul de coaching, cred că tranziția mea spre soloprenoriat m-a ajutat mult să-mi conturez un stil (care este în continuă cizelare). Deși am mai trecut prin schimbări majore înainte, trecerea de la angajat într-o echipă la “pe cont propriu” a fost cea mai conștientă și intenționată schimbare. Am simțit pe propria piele cât de mult m-a ajutat spațiul de coaching, să fiu susținută dintr-o poziție de parteneriat să-mi văd tiparele și să identific ce se potrivește pentru mine.
- Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ai întâlnit în cariera ta? Cum ai găsit resursele interioare pentru a le depăși?
Momentele în care mi-am dat seama că limitele mele personale stau în calea dezvoltării business-ului. Și mă refer mai ales în perioada de soloprenoriat. Provocările au fost diverse, pornind de la situații ce pot părea relativ simple (de exemplu, să spun “nu” sau să comunic care sunt limitele mele de implicare într-un anumit proiect) până la a face alegeri aliniate cu valorile mele. Pentru a adresa provocările a fost și este în continuare nevoie de multă auto-explorare și sinceritate cu mine. Nu cred că este plăcut pentru nimeni să-și dea seama că abordarea sa din trecut poate fi acum o limitare, căci ne atașăm de modurile în care ne-am dovedit că putem să facem lucrurile și cred că uneori nici nu vrem să vedem că se poate și altfel. Partea cea mai frumoasă este că aceste provocări au venit și cu cadou prețios, locul unde-mi doresc să contribui acum – să ajut lideri de echipe și organizații să crească în sincron cu business-ul pe care îl conduc.
- Există o experiență în care ai sprijinit pe cineva să își depășească propriile bariere, indiferent de contextul lor personal? Cum ai cultivat curajul în acel proces și ce ai învățat despre reziliență?
Cred că fiecare proces de coaching vine la pachet cu niște bariere lăsate în urmă de către client. Un prim exemplu care-mi vine acum în minte este o colaborare în care clientul și-a dat seama că profesional funcționează după un standard care nu îi aducea împlinire. Acel standard părea “the one and only”, dar nu era aliniat cu valorile și superputerile clientului. M-am bucurat mult să fiu alături de el să descopere ce-i aduce bucurie autentică, să facă design-ul a ceea ce dorea să trăiască și să facă pași spre direcția aceea. Un alt exemplu care m-a inspirat tare mult a fost să lucrez cu liderul unei organizații pe parcursul unei schimbări interne, unde focusul procesului nostru de coaching a fost pe cum să își susțină cât mai bine echipa în tumultul de schimbare. Dorința puternică de a-și ajuta echipa și de fi alături de ei s-a dovedit un motivator foarte puternic în depășirea propriilor bariere și a credințelor despre ce înseamnă să fii liderul unei echipe.
În ambele situații, curajul nu aș zice că a fost cultivat, ci mai degrabă s-a materializat de partea clientului atunci când motivația din spatele acțiunilor a devenit una foarte puternică. Iar despre reziliență … cred că este ingredientul minune pentru depășirea barierelor personale. Chiar recent am avut o conștientizare că, pentru mine, reziliența este și despre a sta cu emoțiile și stările care-ți sunt inconfortabile. Să nu fugi, să nu te zbați sau să te învinovățești, ci doar să stai și să vezi ce e acolo. Iar pentru asta spațiul de coaching se potrivește foarte bine.
- Cum definești curajul în cadrul inițiativei Voci Curajoase și ce strategii folosești pentru a-i inspira pe cei din jur să-l manifeste?
Curajul îl văd ca un motor care intră în scenă atunci când parcă nu mai știm ce să facem. Căci e un moment în care noi am încercat să rezolvăm provocarea prin metodele familiare, iar pentru a încerca ceva diferit e nevoie de o doză de curaj. Uite, de exemplu, pentru mine a fost un moment în care a pornit motorul curajului atunci când am început să comunic despre coaching și serviciile pe care le ofer. Privind prin ochelarii de atunci, mi se parea super inconfortabil și greoi. Ce m-a împins să fac pași a fost gândul că dacă vreau să ajung la oameni pe care să îi ajut, e nevoie ca ei să afle într-un fel sau altul de existența mea. Ceea ce era super diferit ca paradigmă de modul în care funcționam în echipa din care am făcut parte anterior. Cât despre strategia de a inspira pe ceilalți să aibă curaj, cred că cel mai autentic este exemplul propriu, când tu faci lucruri care necesită o doză de curaj. Fie că este vorba de o schimbare în carieră, de o competiție sportivă, sau de a clarifica limitele într-o colaborare, cred că ceea ce facem noi poate fi o oglindă pentru cei din jurul nostru. Toți avem acces la motorul nostru de curaj și cred că exemplul personal e una dintre cele mai simple și eficiente forme de a-i inspira și pe ceilalți să facă pași curajoși.
- Cum îți folosești propriile experiențe pentru a încuraja și motiva oamenii să își împărtășească poveștile? Există o poveste anume care ți-a marcat această abordare?
După cum ziceam, relația mea cu împărtășirea poveștilor este relativ recentă :) Acum câțiva ani credeam că a-ți împărtăși povestea înseamnă să te lauzi sau să te expui prea mult. Mi se părea de neconceput să răspund unui astfel de interviu scris, cum e cel de aici. Însă de-a lungul timpului, pe măsură ce am început să ies din cochilie, am observat cât de mult mă inspirau poveștile pe care le auzeam de la ceilalți. Încurajată de asta, am început și eu să povestesc mai des despre propriile experiențe, iar feedbackul primit m-a ajutat enorm să continui și să-mi schimb total perspectiva despre împărtășiri. Adesea, avem impresia că suntem singurii care trecem printr-o anumită situație sau că simțim ceva greșit. Însă când vezi că și alții au trecut prin ceva similar și că e normal, parcă devine mai ușor să privești emoțiile cu acceptare și blândețe, și să-ți îndrepți atenția spre “cum să gestionez situația asta în acord cu obiectivele mele?”
Din perspectiva tranziției profesionale spre coaching, îmi aduc aminte cum am auzit de la un coach pe care îl admir povestea primilor ani, cum și-a schimbat nișa de mai multe ori și cum a experimentat mai multe direcții. Povestea a venit la un moment oportun și a fost exact imboldul de care am avut nevoie să mă gândesc cu mai multă intenție la ce-mi doresc cu adevărat.
- Ce impact simți că ai avut până acum în viața celor cu care lucrezi și cum îți dorești să continui să influențezi pozitiv oamenii în viitor?
În procesele de coaching, mi se pare fascinant să observ progresul clienților chiar și după câteva sesiuni. Când reflectăm împreună la schimbările ce au loc, apare o lumină pe fața lor – își dau seama că, da, deja au început să vadă lucrurile diferit, să se învârtă altfel rotițele din mintea lor. Și asta e super motivant, atât pentru ei, cât și pentru mine! Un alt moment care mă inspiră de fiecare dată este când clienții încep să nu se mai ia în serios într-un mod rigid, ca și cum orice greșeală ar fi finalul drumului. Când încep să-și acorde permisiunea de a explora și de a experimenta, de a vedea mai degrabă ce este de învățat din fiecare experiență; acea poziționare în care ai încredere în ceea ce poți face tu și accepți că nu poți controla totul în jurul tău.
Pe viitor, îmi doresc să continui să sprijin liderii să crească în sincron cu afacerile și echipele lor, la împletirea dintre personal și profesional. Să aibă încrederea de a-și construi în mod conștient viața așa cum și-o doresc, cu deschidere și curaj.
DISTRIBUIE!
Interviul face parte din seria „Voci Curajoase”, un proiect dedicat evidențierii poveștilor de viață ale persoanelor care își depășesc limitele și contribuie la schimbarea mentalităților. Scopul acestui interviu este de a inspira și educa, promovând diversitatea, incluziunea și puterea rezilienței. Poveștile împărtășite sunt personale și reflectă parcursul individual al fiecărui invitat. Drepturile de autor asupra acestui material aparțin proiectului „Voci Curajoase”. Acest interviu poate fi preluat doar menționând sursa / scopul non-comercial al utilizării. El nu poate fi republicat de alte terțe părți.
Interviul este realizat de Elena Pomană – Fondator Asociația Dăruiește Fericire
Poți contribui și tu:
Implică-te în activitățile noastre
Donează pentru persoanele cu dizabilități grave
Cont deschis la Banca Comercială Română
RO56RNCB0149149799710001 RON
Cod de identificare fiscală : 35790409
ADF este înscrisă la judecătoria Tg-jiu în registrul Asociațiilor și Fundațiilor
la poziția 6/25.02.2012
