Cine sunt eu

#FacIncluziuneaVizibila
Cred că felul în care ne simțim unii lângă alții spune mai multe decât orice descriere oficială.
Dar dacă e nevoie de câteva cuvinte, iată ce pot spune despre mine:
Sunt un om care și-a asumat parcursul cu tot ce a însemnat el: vulnerabilitate, curaj, întrebări, căutări și o credință profundă că totul are un rost — chiar și atunci când nu înțeleg pe moment care este acela.
Îmi port grija cu responsabilitate, știind că doar dintr-un corp îngrijit și o inimă deschisă pot dărui constant. Am doi părinții binecuvântați, iar sora mea, e cel mai frumos cadou.
La nivel profesional, îmbin mai multe direcții care, împreună, mă ajută să creez spații de lucru sigure și autentice:
Sunt Strateg în Employer Branding & Incluziune, fondatoarea Asociatiei Daruieste Fericire și integrez coachingul, formarea în psihanaliza, facilitarea DEI și învățarea sistemică într-un singur fir: acela de a onora viața, chiar și în condiții pe care nu ni le dorim, și totuși trebuie să evoluăm.
Povestea mea
Nu știu să mă prezint în trei propoziții.
Mă mișc între lumi: între ce se vede și nu se vede. Între oameni și sisteme. Între emoție și proces. Între rușine și reconstrucție. Unii ar numi asta „prezență”. Și n-aș putea să-i contrazic.
Eu sunt Elena.
Am fost mereu o voce curajoasă. Nu pentru că a fost ușor, ci pentru că nu mi-am permis să fiu altfel.
Excluderea a fost primul limbaj pe care l-am învățat în comunitate. N-a fost o reacție izolată, ci o constantă care se insinua peste tot: în grupuri de oameni, în clasă, în societate. N-am avut de ales decât să-i răspund cu compasiune.
Am simțit bullyingul în formele lui cele mai subtile – în tăceri, în priviri, în respingeri care nu aveau nevoie de cuvinte pentru că urlau deja prea tare.
A fost o luptă interioară constantă – între oboseala de a încerca mereu să fiu acceptată și o convingere profundă că nu am voie să mă abandonez. Între a face un pas înapoi și a rămâne în locul meu, așa cum sunt. Între a ceda și a rămâne în picioare.
Am început devreme să mă uit și în jur. Să văd cine nu e văzut. Să simt cine tace. Să mă întreb: cum pot face loc, și pentru mine, și pentru ceilalți?
Acolo a început misiunea mea – nu ca o teorie, ci ca un răspuns trăit. O formă de credință care se întreabă, zi de zi: Cum îl pot onora pe Dumnezeu chiar și în condițiile date? Nu am un răspuns complet. Dar știu că sunt aproape de el. Până la urmă despre asta este viața: “Accepți sau nu provocarea?”

A fost ceva ce am simțit mereu — în felul în care am fost atinsă de lume, și în felul în care am ales să răspund.

Nu am crescut cu certitudini. Am avut întrebări, dorințe și o nevoie adâncă de a înțelege. Mult timp am crezut că drumul meu e medicina. Apoi am fost nevoită să-l caut din nou, de la zero, după nenumărate eșuări. Și într- un târziu am învățat că misiunea nu vine sub formă de răspuns. Se conturează în timp, prin ceea ce te atinge și prin felul în care alegi să rămâi, chiar și atunci când e greu. Am ales să învăț. Să îmi rafinez gândirea și privirea. Să înțeleg oamenii — nu din teorie, ci din viață.
Am simțit de timpuriu că e important să știu, dar și mai important să înțeleg.
Așa că sunt aici să ghidez în procese care ajută oamenii să se exprime cu încredere, să fie ascultați și să contribuie cu autenticitate, fără să-și justifice locul constant.
Rezultatul? O cultură în care oamenii se simt în siguranță, văzuți și motivați să rămână ei înșiși.
Iar când nu mai încap în metode, mă întorc la cuvinte. Scrisul a venit când nu mai aveam unde să așez tot ce simțeam. Am început cu o carte și urmează alte două — pentru că unele lucruri au nevoie de spațiu ca să fie înțelese. Cuvintele m-au ținut pe linia dintre durere și sens, iar acum le las să ajungă la ceilalți. Nu spun povești ca să fiu ascultată. Le spun pentru cei care, poate, încă nu au avut curajul să-și rostească propria voce.
Facilitez procese de incluziune și transformare culturală care ating esența: cum ne tratăm unii pe alții atunci când nimeni nu se uită.
Proiectele mele includ:
- 1
Ateliere despre rușine și apartenență în echipe (online sau fizic)
- 2
Intervenții sistemice pentru prevenirea excluderii și micro-agresiunilor
- 3
Design de conversații reale între lideri și oameni din toate nivelurile
- 4
Sesiuni de lucru pe bullying pasiv și anxietate colectivă în organizații
- 5
Campanii interne de conștientizare pentru incluziune autentică
Pentru colaborări sau o ofertă adaptată nevoilor tale, mă poți contacta direct aici.
Email: elena_pomana@outlook.com

Impactul meu recunoscut:
Testimonial
„Am putut să vorbesc deschis cu Elena, fără rețineri. A fost o experiență bună, am învățat cum să-mi gestionez emoțiile, și cum să-mi depășesc limitele. Acest program m-a ajutat să-mi înving teama de un nou început și am reușit să am mai multă încredere în mine”.
Testimonial
„Am lucrat cu Elena timp de câteva săptămâni și pot spune că am fost impresionată de capacitatea ei de a crea un spațiu sigur și incluziv în cadrul fiecărei sesiuni, facilitând explorarea detaliată și obiectivă a aspectelor din viata personală și profesională.
Abordarea ei empatică, orientată spre soluții a fost esențială în procesul meu de explorare. Sesiunile au avut o direcție clară și o structură corespunzătoare, reflectând expertiza și devotamentul ei față de creșterea personală a clienților săi.
Pe lângă competențele specifice profesiei, Elena s-a dovedit a fi optimistă și pozitivă, ceea ce a facilitat comunicarea deschisă și constructivă dintre noi.”.
Fragmente din mine în 3 minute….
Testimonial
„Am avut parte de o colaborare deschisă și liberă. Cel mai mare beneficiu e faptul că am inceput să privesc asupra persoanei mele, dar și să imi expun punctele de vedere. Am dobândit cunoaștere, mai multă încredere în persoana mea și evoluție .”
Testimonial
„Am reușit să îmi îmbunătățesc relația cu mama mea. E o reușită sufletească și personală. Încrederea și modalitatea de a știi cum să te expui și să te exprimi face diferența”

Căteva din aparițiile noastre media: prezent-2016
Căteva din aparițiile noastre media: prezent-2016
Poți contribui și tu:
Implică-te în activitățile noastre
Donează pentru persoanele cu dizabilități grave
Cont deschis la Banca Comercială Română
RO56RNCB0149149799710001 RON
Cod de identificare fiscală : 35790409
ADF este înscrisă la judecătoria Tg-jiu în registrul Asociațiilor și Fundațiilor
la poziția 6/25.02.2012