Adriana Creangă este un exemplu de curaj și adaptare. De la pasiunea pentru literatură și teatru, până la tranziția către copywriting, parcursul ei este marcat de provocări, introspecție și decizii dificile. În acest interviu, Cristina vorbește deschis despre renunțarea ca formă de victorie, despre lupta cu prejudecățile și dorința de a crea un mediu mai incluziv. O poveste sinceră, plină de lecții valoroase și inspirație pentru oricine trece prin schimbări majore în viață.
În acest interviu, Adriana ne invită să descoperim ce înseamnă să îți urmezi intuiția, să îți depășești fricile și să creezi o viață cu adevărat împlinită.
Credit photo Bogdan Botaș
1.Privind în urmă, cum ai început să explorezi calea pe care te afli astăzi? Ce te-a motivat să îți urmezi intuiția în această direcție?
Îmi place să scriu de când eram mică și am continuat s-o fac în diferite forme. În școală am fost constant atrasă de literatură și gramatică. Am urmat apoi secția de Teatrologie a facultății de Teatru, din Cluj, urmată de master și o încercare de a face și doctorat. La începutul acestui an am decis să fac reconversie profesională, iar copywritingul a fost o direcție naturală.
2.Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ai întâlnit în cariera ta? Cum ai găsit resursele interioare pentru a le depăși?
Fiind artistă independentă și dorindu-mi să mă mențin activă în domeniul cultural, cred că pandemia a fost primul obstacol major cu care m-am confruntat. Proiectele erau din ce în ce mai puține, iar lucrători culturali eram mulți. A fost prima dată când am simțit că lumea funcționează pe principiul “scapă cine poate”. Iar cea mai mare provocare profesională a fost să aleg altă direcție. Îmi plăcea să scriu teatru, să mă implic ca voluntar în activitatea instituțiilor, dar începea să devină frustrant că nu pot nici măcar subzista din puținele rezidențe plătite. În plus, doctoratul a fost o etapă în care mi-am dat seama căt de abuzivă e lumea teatrului din România și că eu nu am resurse să-i fac față. Simțeam că mă pregătesc să intru într-o luptă de orgolii, pe care nu am putere s-o susțin ani de zile. Ani în care să-mi calc pe principii doar pentru a rămâne în domeniu. Nici măcar corpul nu mă mai susținea. Mă îmbolnăveam des și îmi era din ce în ce mai greu să-mi gestionez stările depresive și stresul. Aspecte pentru care mediul academic nu mi-a oferit nicio formă de înțelegere. Dimpotrivă, am fost umilită că nu muncesc în ritmul pe care îl așteptau profesorii. Cu toate astea, decizia de a renunța a fost foarte grea. Aveam impresia că îmi trădez dorința dea produce o schimbare. Până când am conștientizat că această schimbare e un proiect prea mare pentru a-l duce singură și că nu e responsabilitatea mea să o fac.
Am simțit că-mi trădez și munca, dacă nu o continui, dar mi-am dat seama că din cauza sistemului imunitar din ce în ce mai scăzut, dacă continui, îmi va fi greu să-mi desfășor viața de zi cu zi, darmiteri să muncesc într-un mediu în care mă simt agresată. Am simțit că-mi trădez și munca, dacă nu o continui, dar mi-am dat seama că din cauza sistemului imunitar din ce în ce mai scăzut, dacă continui, îmi va fi greu să-mi desfășor viața de zi cu zi, darmiteri să muncesc într-un mediu în care mă simt agresată. Am simțit că-mi trădez și munca, dacă nu o continui, dar mi-am dat seama că din cauza sistemului imunitar din ce în ce mai scăzut, dacă continui, îmi va fi greu să-mi desfășor viața de zi cu zi, darmiteri să muncesc într-un mediu în care mă simt agresată. Poate e paradoxal, dar renunțarea a fost o victorie. Mi-am mobilizat resursele datorită prietenilor și familiei, care m-au susținut, dar și datorită psihoterapiei. Deși a fost o perioadă grea, uitându-mă în urmă, îmi sunt recunoscătoare pentru înțelepciunea de a investi banii în psihoterapie.
3.Există o experiență în care ai sprijinit pe cineva să își depășească propriile bariere, indiferent de contextul lor personal? Cum ai cultivat curajul în acel proces și ce ai învățat despre reziliență?
Citind întrebarea îmi dau seama că astfel de susțineri sunt firești în grupul meu de prieteni apropiați. Fie că e vorba de “mă gândesc să-mi cumpăr cartea x” sau “vreau sa mă mut în țara Y” . De pildă, anul trecut au plecat din Cluj doi dintre ei, iar ceea ce am putut face a fost să-i încurajez să-și urmeze planul. Deși știam că-mi va fi greu să ne despărțim fizic, pentru mine a fi o prietenă corectă a însemnat să pun pe primul loc dezvoltarea lor, nu egoismul meu de a-i menține aici. Decizia lor a fost momentul în care am învățat diferența dintre reziliență și obediență. Alegând să plece, confruntându-se cu provocările aferente, au fost rezilienți. Au ales să se confrunte cu câteva obstacole, dar la final să câștige dezvoltare. Alegând să rămână, să facă față acelorași dificultăți la joburi, unde nu aveau puterea de a produce o schimbare, să-și ducă mai departe stilul de viață de care nu erau mulțumiți, ar fi fost obedienți. Ar fi continuat să se complacă.
Credit photo Bogdan Botaș
4.Cum definești curajul în cadrul inițiativei Voci Curajoase și ce strategii folosești pentru a-i inspiră pe cei din jur să-l manifeste?
Ești curajos atunci când alegi să te confrunti cu situațiile de care nu ești mulțumit. Strategia mea poate suna clișeic, dar din experiență personală îți zic că funcționează. Ascultă-ți corpul și vocea interioară. De multe ori ești mai matur decat crezi! Intuița ta știe că după frică e o victorie, dar mintea educată intervine și-ți impune toate convingerile deprinse prin educație. Uneori sunt bune, alteori sunt limitative. Când sunt limitative și alegi să te reeduci practici, de asemenea, una dintre cele mai frumose și eficiente forme de curaj.
5.Ce importanță are diversitatea și incluziunea în mediul tău de lucru, și ce măsuri ai implementat pentru a crea sentimentul de incluziune?
Un aspect despre mine, pe care încă nu l-am zis, e faptul că sunt o persoana cu o deficiență de vedere. (Ceea ce, de altfel, fac de fel. Prefer să fiu văzută pentru abilitățile mele și pentru valoarea pe care aș putea-o aduce.) Iar prin această prismă, incluziunea e foarte importantă. Am inceput să creez conținut online despre experiențele mele pentru a genera conștientizare că persoanele cu dizabilități sunt capabile să facă mai mult decât a sta în casă și să aștepte o indemnizație. Încă mai caut o cale de a îmbina copywritingul și incluziunea si sper să o descopăr curând.
6.Ai lucrat cu persoane care se confruntă cu dizabilități; cum ai adaptat metodele tale pentru a răspunde nevoilor lor specifice?
Pot răspunde la această întrebare din perspectiva persoanei cu dizabilități implicate în proiecte cu persoane tipice. Ceea ce îmi vin prima dată în minte e prejudecata că persoanele cu dizabilități nu sunt eficiente sau lucrează prea lent. Ceea ce îți pot spune e că persoanele care își caută un loc de muncă sau colaborări chiar își doresc să muncească și sa fie integrate în echipe. Într-adevăr, începutul e mai lent. Însă, în unele cazuri, după perioada de adaptare, pot fi la fel de eficiente și rapide ca persoanele tipice. Ceea ce e nevoie să aduci tu ca angajator sunt materialele și mijloacele de accesibilizare și să ai o atitudine pozitivă.
Eu resimt o fragilitate mai mare cand merg la interviuri, comparativ cu prietenii mei fără dizabilități. Mă gândesc că voi fi subestimată din cauza dizabilității care devine evidentă în situații stresante. (Mi se mișcă ochii rapid, îmi pierd focusul des și pare ca nu mai sunt prezentă în discuție, deși sunt.) Înțeleg cum funcționează capitalismul și încerc să-i fac față, deși nu sunt de acord cu el, dar mi-ar plăcea să nu mai fiu privită ca un instrument exploatabil. Am fost recent la un interviu, într-o agenție de marketing, unde mi s-a zis direct că ei nu își asumă dezvoltarea nimănui. Mi-au și făcut o ofertă mult sub nivelul pieței, iar senzația mea a fost că au făcut-o intenționat ca să o refuz. Astfel de ostilități sunt la tot pasul în procesele de angajare, din ce am mai povestit cu alți prieteni și cunoștințe, dar nu le văd rostul. Cum crezi că ai putea avea o colaborare bună cu cineva pe care îl subestimezi de la prima discuție? Îmi povestea un prieten că i s-a propus salariul minim pe economie pe motiv că oricum are și indemnizație.
E o abordare umilitoare. Faptul că am o indemnizație nu e un motiv să accept ca munca să-mi fie devalorizată. Dacă investești răbdare și bani pe salarii decente și mijloace de accesibilizare, le investești în afacerea ta.
7.Cum ai simțit că viața ta personală și dezvoltarea ta profesională s-au influențat reciproc de-a lungul timpului?.
Învățarea e o valoare cu care am crescut și în care m-am împământenit bine. Obișnuiesc să aplic ce învăț profesional și în viața personală și invers. Cât am scris teatru îmi era foarte confortabil sa construiesc scene plecând de la povești personale. Iar în copywriting scriu cu aceeași ușurință texte despre mine, prin care intenționez să mă conectez cu audiența mea. E un aspect care mă urmărește si mă bucur că pot face din viața personală un motor pentru cea profesională, Dar asta implică și responsabilitate.
Credit photo Bogdan Botaș
8.Dacă te gândești la viitor, ce visuri sau direcții îți aduc entuziasm și cum plănuiești să le transformi în realitate?
Cum ziceam, caut un mijloc de a îmbina copywritingul cu incluziunea de câteva luni. Însă, în ultima perioadă, plecând de la tensiunea națională, mi-am dat seama că e nevoie de mai multe voci progresiste în spațiul public. Mă gândesc că nișarea pe copywriting progresist ar putea fi un răspuns pentru căutarea mea. Dar, încă dezbat, eu cu mine, dacă asta nu mi-ar reduce cu 90% șansele de a-mi vinde serviciile și dacă nu mă arunc iar într-o misiune prea mare. Analizez ce ține de mine, în ce măsură pot face și cum, iar la momentul potrivit voi prezenta concluzia.
9.Cum îți folosești propriile experiențe pentru a încuraja și motiva oamenii să își împărtășească poveștile? Există o poveste anume care ți-a marcat această abordare?
Vorbesc deschis despre mine, vulnerabilitățile și realizările mele. Cred că asta mă ajută să mă apropii de oameni și mi se confirmă atât online cât și offline. Primesc aprecieri de la oameni pe care eu aș fi avut o reținere să-i abordez sau de la necunoscuți. Se simte bine pentru validarea muncii mele, dar si uman. E un sentiment de căldură pe care nu l-am estimat și mă surprinde. Dacă vrei să spui ceva, spune! E loc de exprimare pentru toată lumea și sigur este cineva dispus să te asculte
10.Ce impact simți că ai avut până acum în viața celor cu care lucrezi și cum îți dorești să continui să influențezi pozitiv oamenii în viitor?
Cred că ceea ce aduc nou, uneori e să arăt că există și alte perspective. Fie cu intenție, fie doar din inerția poveștii. Îmi place să gândesc lucruri, iar câteodată împărtășesc online și am astfel de răspunsuri. Pentru viitor, continui să fiu responsabilă și etică în privința ideilor pe care le transmit.
DISTRIBUIE!
Interviul face parte din seria „Voci Curajoase”, un proiect dedicat evidențierii poveștilor de viață ale persoanelor care își depășesc limitele și contribuie la schimbarea mentalităților. Scopul acestui interviu este de a inspira și educa, promovând diversitatea, incluziunea și puterea rezilienței. Poveștile împărtășite sunt personale și reflectă parcursul individual al fiecărui invitat. Drepturile de autor asupra acestui material aparțin proiectului „Voci Curajoase”. Acest interviu poate fi preluat doar menționând sursa / scopul non-comercial al utilizării. El nu poate fi republicat de alte terțe părți.
Interviul este realizat de Elena Pomană – Fondator Asociația Dăruiește Fericire
Poți contribui și tu:
Implică-te în activitățile noastre
Donează pentru persoanele cu dizabilități grave
Cont deschis la Banca Comercială Română
RO56RNCB0149149799710001 RON
Cod de identificare fiscală : 35790409
ADF este înscrisă la judecătoria Tg-jiu în registrul Asociațiilor și Fundațiilor
la poziția 6/25.02.2012
