Într-o lume în care empatia și autenticitatea sunt rare, Georgiana Veveriță reușește să aducă lumina acestor valori în fiecare interacțiune. Ca asistent social, ea nu doar sprijină oamenii, ci creează legături care schimbă destine. Astăzi, avem ocazia să o cunoaștem pe Georgiana mai îndeaproape, să descoperim povestea din spatele dedicării sale și cum, prin profesionalism și sensibilitate, ea face o diferență reală în viețile celor pe care îi ajută.
Mai jos regăsiți interviul complet în care ne împărtășește perspectivele și experiențele sale:
1.Privind în urmă, cum ai început să explorezi calea pe care te afli astăzi? Ce te-a motivat să îți urmezi intuiția în această direcție?
Sunt asistent social pentru că am fost influențată de mediul pe care l-am frecventat. Având Parapareză Spastică, a fost necesar să urmez un program de recuperare fizică, ceea ce a însemnat că o bună perioadă de timp am interacționat cu asistenți sociali, kinetoterapeuți, psihologi, și apoi era de preferat să fie o activitate de birou, având mobilitate redusă. Intuiția m-a motivat, ea mi-a fost un bun aliat în cele mai multe situații. Să fiu sinceră, la început, din propria nevoie de a fi ascultată, înțeleasă, informată cu privire la toate aspectele ce definesc dizabilitatea. Am observat anumite minusuri în interacțiunile directe cu persoanele calificate, care aveau responsabilitatea de a crea pârghii de comunicare și relaționare eficiente în acest proces de întrajutorare pentru o categorie vulnerabilă, iar ulterior a încolțit în mintea mea ideea de a face medierea diferit, adică într-un mod mai plăcut această interacțiune despre care spuneam.
2.Ce aspecte din munca ta îți aduc cea mai mare satisfacție și cum crezi că au contribuit acestea la creșterea personală?
Cea mai bună parte a acestei profesii este aceea în care, în mod real, oferi sprijin unui om aflat într-o situație dificilă. Cu alte cuvinte, dacă prin acțiunile mele zilnice reușesc să aduc o altă abordare, sunt foarte împăcată cu ceea ce fac. Mă străduiesc zilnic ca oamenii care vin în fața mea, indiferent că sunt beneficiari sau aparținători, să aibă parte de o relaționare cât mai blândă.
Evident, cu trecerea timpului, experiența își spune cuvântul. Cred că am învățat să am răbdare, pentru că la acest capitol nu am excelat niciodată. Un alt lucru pe care l-am asimilat activând în domeniu este că, aflându-mă de cealaltă parte a biroului, nu am simțit nevoia să scot în evidență acest aspect; mi se pare un pic deplasat acest comportament.
3.Care sunt momentele care te-au provocat cel mai mult în cariera ta și cum simți că te-au transformat aceste experiențe?
Știi, întrebarea asta mi-a adus aminte de o întâmplare amuzantă… și anume că acum zece ani, când m-am angajat, într-o dimineață, o doamnă a venit în instituția unde lucrez. A cerut unele informații pe care i le-am oferit, după care mi-a spus, scurt, că ar dori să vorbească cu un angajat (încă mă face să zâmbesc întâmplarea). Nici statura nu mă ajută, iar fața pare a unui copil inocent. I-am spus doamnei în cauză că eu sunt angajatul. Eram și eu, la rândul meu, o fire sensibilă, cu fisuri evidente în zona dizabilității. Neconștient, mergeam după anumite credințe care îmi restrângeau acțiunile, visele chiar. În momentul în care am început să îmi ofer mie blândețe, înțelegere și respect, mi-am oferit alternative. Astfel, relaționarea cu ceilalți a devenit mai relaxată. Toate experiențele m-au maturizat… unele poate că au apăsat prea tare anumite butoane, dar chiar și așa pot spune că am căpătat o rezistență față de influențele din exterior.
4.Cum ai descoperit abilitățile care te definesc cel mai bine și în ce fel le-ai cultivat pe parcursul carierei tale?
Verbul „a asculta” și a interveni într-o discuție la momentul oportun sunt abilități pe care, dacă le implementezi în personalitatea ta, zic eu că e un punct de plecare util și sigur. Și a comunica eficient am învățat în timp, tocmai din încercările eșuate.
Citesc mult, și asta este un plus.
5.Când întâmpini momente dificile, ce te ajută să te menții pe drumul tău și să îți regăsești motivația?
Mult timp am avut o atitudine de negare față de dificultăți, pentru că e calea cea mai ușoară, până când am dat nas în nas cu ele și atunci singura soluție care a rămas a fost efectiv să merg în același pas cu dificultățile despre care ai menționat. Cred că este o mare provocare să îți accepți dizabilitatea, spun asta pentru că întâlnesc oameni care spun „am acceptat”, dar pe chipul lor se citește o resemnare dureroasă. Contează mult să ai simțul umorului; mă ajută mult autoironia. Eu susțineam că am acceptat, dar după procesul psihoterapeutic prin care am trecut, aș putea spune că mă aflu pe drumul care se numește acceptare. Susțin ideea că nu dizabilitatea în sine e problema, ci frustrările și neputințele pe care le întâmpinăm. Tocmai de aceea este important să permiți ca cineva avizat să aibă o părere obiectivă. Pe mine m-a ajutat să îmi ofer mai multe perspective, care s-au dovedit a fi practice.
6.Care sunt acele realizări care îți aduc un sentiment de împlinire și cum simți că acestea au contribuit la evoluția ta?
Faptul că am supraviețuit unei nașteri dificile și am venit pe lume în condiții vitrege, cu o greutate de doar 750 de grame… poate fi o realizare?! Am mers la școală de masă, am avut rezultate normale, să zicem, liceu și facultate, dar nu le pot numi realizări. Orice individ care se vrea responsabil de propria viață parcurge acești pași.
Cea mai recentă realizare a fost când, mai mult încurajată de familie și cei din jur, am decis să mă înscriu la școala de șoferi. Deși am ezitat mult, într-un final m-am convins că pot. Bineînțeles, nu sunt vreun pilot de Formula 1, dar e ok. A trebuit să fac asta pentru că distanța dintre casă și locul de muncă e destul de mare, iar la un moment dat toată oboseala era mai mult decât evidentă. A venit tot dintr-o nevoie – cel mai simplu este să eviți…
7.Cum ai simțit că viața ta personală și dezvoltarea profesională s-au influențat reciproc de-a lungul timpului?
Cel mai bine este ca cele două să nu se intersecteze. Când nu experimentasem prea multe, vedeam totul mult prea simplu. Odată ce am înțeles că este important felul cum intrăm și cum ieșim din viața oamenilor, am devenit mai precaută, poate rezervată, în astfel de situații. Relațiile de iubire sunt un subiect greu de digerat în zilele noastre, indiferent dacă ai o dizabilitate sau nu. Cred că cel mai bine este să te preocupi de propria persoană, să devii o versiune îmbunătățită a ta, și cine știe ce se întâmplă… lucruri bune, vreau eu să cred.
8.Dacă te gândești la viitor, ce visuri sau direcții îți aduc entuziasm și cum plănuiești să le transformi în realitate?
Planuri multe nu îmi mai fac, le iau și cum vin. Îmi doresc să fiu bine cu mine și cu cei din jurul meu. Îmi doresc să rămân umană. Și de acolo mai vedem…
9.În ce fel ți-ai folosit abilitățile până acum pentru a atinge ce ți-ai propus și cum îți dorești să te dezvolți pe mai departe?
Încerc în fiecare zi să mă adaptez la orice situație care apare și, în felul acesta, îmi dezvolt abilitățile pe care le am deja, cum ar fi cele de comunicare, interacțiune socială sau altele. Îmbunătățiri putem aduce mereu, pentru că eu cred că totul se poate educa.
Îmi doresc să mă dezvolt în cel mai benefic mod cu putință, tocmai pentru a-mi face traiul de zi cu zi cât mai ușor.
10.Ce impact simți că ai avut până acum în viața celor cu care lucrezi și cum îți dorești să continui să influențezi pozitiv oamenii în viitor?
Atitudinea mea este prietenoasă atunci când interacționez cu oamenii care vin în fața mea, plec de la ideea #să vedem ce putem face#. Oamenii zâmbesc când mă văd o mare parte din ei … probabil că i-am influențat în bine și voi continua să fac asta atât timp cât o să pot, sigur mult mai pregătită decât azi pentru că fiecare experiență acumulată ne trimite către un alt nivel de cunoaștere.
DISTRIBUIE!
Interviul face parte din seria „Voci Curajoase”, un proiect dedicat evidențierii poveștilor de viață ale persoanelor care își depășesc limitele și contribuie la schimbarea mentalităților. Scopul acestui interviu este de a inspira și educa, promovând diversitatea, incluziunea și puterea rezilienței. Poveștile împărtășite sunt personale și reflectă parcursul individual al fiecărui invitat. Drepturile de autor asupra acestui material aparțin proiectului „Voci Curajoase”. Acest interviu poate fi preluat doar menționând sursa / scopul non-comercial al utilizării. El nu poate fi republicat de alte terțe părți.
Poți contribui și tu:
Implică-te în activitățile noastre
Donează pentru persoanele cu dizabilități grave
Cont deschis la Banca Comercială Română
RO56RNCB0149149799710001 RON
Cod de identificare fiscală : 35790409
ADF este înscrisă la judecătoria Tg-jiu în registrul Asociațiilor și Fundațiilor
la poziția 6/25.02.2012
