Pornind dintr-un sat din județul Mureș și ghidat de convingerea că fiecare om merită șansa de a fi văzut pentru ceea ce poate oferi, Ionuț Iacob Cotoi a fondat DiverseWork, o platformă care conectează persoanele cu dizabilități, organizațiile și companiile care aleg să construiască locuri de muncă mai accesibile și mai echitabile.
În cadrul inițiativei Voci Curajoase, dialogul cu Ionuț este o invitație la o conversație despre curajul de a construi ceva nou, despre incluziune ca responsabilitate comună și despre puterea pașilor mici care produc schimbări reale. O discuție sinceră despre oameni, oportunități și despre lumea în care „diferit” nu înseamnă „mai puțin valoros”.
1.Privind în urmă, cum ai început să explorezi calea pe care te afli astăzi? Ce te-a motivat să îți urmezi intuiția în această direcție?
Drumul meu nu a fost niciodată o linie dreaptă, dar a avut mereu un fir comun. Întrebarea „pentru cine, de fapt, facem lucrurile astea?”. Pe măsură ce treceau anii, întrebarea asta s-a făcut tot mai puternică în mine. Am început să mă uit în jurul meu cu alți ochi. Cine este invizibil pe piața muncii? Cine vrea să muncească, dar nu este chemat la interviuri? Cine este bun la ceea ce face, dar nu apucă niciodată o șansă? Momentul în care intuiția a devenit decizie a venit când am văzut, foarte aproape, cât de greu este pentru o persoană cu dizabilitate să găsească un loc de muncă potrivit la noi în țară. Sunt firme mari care, prin lege, ar trebui să angajeze persoane cu dizabilități, dar care nu știu de unde să înceapă. Sunt oameni care vor să muncească, să simtă că aparțin undeva, și care nu sunt văzuți. Sunt asociații care fac lucruri minunate, dar care nu reușesc să ajungă la angajatorii potriviți. Lipsea, pur și simplu, un loc unde toți să se întâlnească. Am simțit că pot să construiesc eu locul ăsta. Așa s-a născut DiverseWork. Dacă mă întrebați ce m-a motivat să-mi urmez intuiția, este probabil un lucru simplu pe care l-am moștenit din locul în care am crescut. Acolo, dacă vezi un om care are nevoie și știi cum să-l ajuți, te oprești. Nu treci mai departe, nu cauți pe altcineva să se ocupe. Cred că, în fond, DiverseWork este același reflex, doar dus la o scară mai mare.
2. Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ai întâlnit în cariera ta? Cum ai găsit resursele interioare pentru a le depăși?
Cea mai grea provocare, și încă este, e să construiești ceva nou într-o lume care nu te așteaptă. E ușor să faci o muncă bine cunoscută, pentru care există rețete. E mult mai greu să faci ceva care încă nu există și pentru care trebuie să convingi oameni, unul câte unul, că merită să creadă în el. Concret, am avut momente foarte dure. Am muncit luni de zile la un proiect european prin care DiverseWork ar fi primit o finanțare importantă. L-am câștigat cu punctaj maxim, după care a fost respins din motive cu care nu sunt de acord și pe care le contest în continuare. Am avut un parteneriat la care țineam mult și care a stagnat câteva săptămâni exact când eu eram într-o perioadă încărcată cu un loc de muncă nou. Soția mea lucrează în ture, renovăm o casă la țară și ne pregătim pentru o mutare. Ar fi fost ușor să cedez pe oricare dintre fronturile astea. Resursele interioare le-am găsit în două locuri. Primul este familia. Soția mea are o liniște în ea care mă recalibrează ori de câte ori mă pierd în detalii. Al doilea sunt rădăcinile mele, dintr-un sat din Mureș. Când mă întorc acolo, când văd locurile copilăriei și oamenii care mă cunosc dinainte de a avea vreun titlu sau vreo funcție, mintea mea se așază la locul ei. Acolo am învățat că lucrurile importante se fac cu răbdare, fără zgomot, și că un drum lung se merge un pas o dată.
3. Ce aspecte din munca ta îți aduc cea mai mare satisfacție și cum crezi că au contribuit acestea la creșterea ta personală?
Cea mai mare bucurie o am atunci când văd că platforma face exact ceea ce mi-am propus. Când o persoană care până atunci era invizibilă pentru piața muncii intră în legătură cu un angajator care o tratează ca pe un profesionist, nu ca pe o cifră dintr-un raport. Sunt momente mici, fără spectacol, dar care îmi confirmă că merg pe drumul cel bun. Un mesaj de mulțumire de la un părinte. O mamă care îmi spune că băiatul ei a fost chemat la primul interviu din viața lui. O firmă care îmi mărturisește că nu credea că poate fi atât de simplu să faci bine. Pe plan personal, DiverseWork m-a obligat să cresc în zone în care, înainte, nu eram deloc confortabil. Să port discuții cu asociații, cu instituții, cu oameni de resurse umane. Să scriu documente. Să cer ajutor când nu mai știu cum să merg mai departe. Am descoperit că cel mai greu lucru de învățat nu e o meserie, ci felul în care vorbești cu oamenii și îi asculți cu adevărat. Iar lucrul ăsta m-a făcut, sper, un coleg și un soț mai bun.
4.Cum definești curajul în cadrul inițiativei Voci Curajoase și ce strategii folosești pentru a-i inspira pe cei din jur să-l manifeste?
Pentru mine, curajul nu este absența fricii. Este decizia de a face pasul următor cu frica de mână. Adevăratul curaj e foarte rar spectaculos. De cele mai multe ori arată ca un om care se ridică dimineața și se reapucă de o muncă în care nu are încă garanții că va reuși. O mamă care merge la un interviu, deși cei dinaintea ei i-au spus că nu se va putea descurca. Un tânăr cu dizabilitate care își face curaj să trimită primul CV. Un angajator care alege să dea o șansă, deși nu e modul lui obișnuit de lucru.
Eu nu cred în discursurile motivaționale frumos ambalate. Cred în sinceritate. Când vorbesc despre DiverseWork, spun și ce nu funcționează, nu doar ce am realizat. Spun când un proiect a fost respins, când un partener s-a retras, când nu am răspunsuri. Lucrul ciudat este că oamenii prind curaj nu când le arăți cât de bine îți merge, ci când îți văd nesiguranța și totuși îți păstrezi direcția. Asta încerc să fiu, un om care merge înainte cu frică, dar fără rușine.
5.Ce oportunități aveți în cadrul platformei DiverseWork pentru persoanele cu dizabilități, ONG-uri și companii?
Am construit platforma gândindu-mă la trei feluri de oameni, pentru că incluziunea adevărată nu funcționează decât dacă toți câștigă ceva. Pentru persoanele cu dizabilități, accesul este complet gratuit. Își pot face un profil în care își pun în valoare ce știu să facă, nu ce diagnostic au. Sunt puse în legătură cu angajatori care au demonstrat deja că respectă spiritul legii, nu doar litera ei. Am pus la dispoziție și informații explicate pe înțelesul tuturor, despre drepturi, despre facilități, despre lucruri de care ar trebui să beneficieze, dar de care de multe ori nici nu au știut că pot beneficia. Pentru asociații și ONG-uri, oferim un cont gratuit de partener. Prin el pot recomanda oamenii pe care îi sprijină, pot publica oportunități și pot fi văzute de companii ca aliați adevărați, nu doar ca beneficiari de donații. Avem deja primele parteneriate semnate, iar lista crește. Pentru companii, avem trei niveluri de abonament. Diferența dintre ele nu e doar de funcționalități, ci de profunzime. De la simpla publicare de joburi, până la însoțire reală în procesul de incluziune. Companiile care vor doar să bifeze o cerință se opresc la nivelul de bază. Cele care vor cu adevărat să schimbe ceva, ajung la cel de sus. Iar diferența asta se vede, până la urmă, în viețile oamenilor pe care îi angajează.
6.Ai avut ocazia să te implici în activități de voluntariat? Dacă da, cum simți că această experiență te-a format ca om și ți-a influențat modul în care îi sprijini pe cei din jur, atât profesional, cât și la nivel personal?
Sincer să fiu, nu pot spune că am fost un voluntar clasic, în sensul în care unii oameni își dedică, în mod constant, zile întregi unei cauze. Și nu vreau să exagerez ceea ce fac, pentru că ar fi nedrept față de cei care fac voluntariat adevărat și care merită cuvântul ăsta mai mult decât mine. Ce fac, cred, intră într-o zonă de mijloc. Lucrez cu o asociație care sprijină familii cu copii care au nevoi speciale. Am semnat cu ei un parteneriat-pilot și le-am pus la dispoziție gratuit funcționalitățile platformei, ajustate pe nevoile lor concrete. Nu e nici muncă plătită, nici voluntariat în sensul tradițional. Este pur și simplu un fel de a spune mulțumesc oamenilor care, prin munca lor de zi cu zi, fac țara asta puțin mai bună. Apoi sunt lucrurile mai mici, mai discrete, pe care le fac în comunitatea în care am crescut. Ajut un om cu un calcul, cu o hârtie complicată, cu o traducere, uneori doar cu o explicație răbdătoare la ceva ce pe alții îi sperie. Nici astea nu sunt voluntariat propriu-zis. Sunt doar lucruri pe care le faci pentru că poți, și pentru că omul de lângă tine merită să nu rămână singur cu îngrijorarea lui. Ce am învățat din toate astea este că nu poți ajuta de sus în jos. Funcționează doar dacă te așezi alături de om și înveți de la el cum vrea să fie ajutat. Lecția asta s-a transferat în tot ce fac la DiverseWork. Nu construim „pentru” persoanele cu dizabilități. Construim împreună cu ele.
7.Cum ai simțit că viața ta personală și parcursul tău profesional se influențează reciproc? Există momente în care aceste dimensiuni s-au completat?
Se influențează permanent, și am ajuns să nu le mai văd ca pe două lumi separate. Soția mea muncește în ture la o fabrică. Asta îmi amintește zilnic că majoritatea oamenilor din țara asta nu trăiesc între întâlniri pe calculator și planuri frumos colorate. Mă ține cu picioarele pe pământ și mă obligă să construiesc lucruri care chiar pot fi folosite de oameni obișnuiți, nu doar de cei care știu ce înseamnă fiecare cuvânt la modă.
Vorbim adesea, eu și soția mea, despre lumea pe care ne-o dorim în jurul nostru și pentru cei dragi nouă. Asta dă, până la urmă, sens întregii munci. Construiesc DiverseWork și pentru lumea în care vreau ca oamenii pe care îi iubesc să trăiască. O lume în care „diferit” nu mai înseamnă „mai puțin valoros”. O lume în care, dacă cineva apropiat va avea vreodată o nevoie specială, va găsi uși deschise, nu uși trântite. Iar satul de unde vin este răsuflarea de care am nevoie după zilele lungi de muncă la calculator. Când mă întorc acolo, când mă plimb pe ulițe pe care le știu de mic, când stau de vorbă cu oameni care nu au nicio legătură cu munca mea, mintea mea se reașază. Acolo se vede mai bine ce contează cu adevărat, pentru că lucrurile au alt ritm și alt orizont de timp.
8. Când te gândești la viitor, care sunt direcțiile sau proiectele care îți aduc cel mai mult entuziasm? Cum intenționezi să le transformi în realitate?
Pe partea profesională, visul meu este ca DiverseWork să devină locul în care, dacă o firmă vrea cu adevărat să facă lucrurile bine, vine în mod natural. Asta înseamnă să creștem rețeaua de companii partenere, să fim mai prezenți în orașele unde am început deja, și să facem ca platforma să fie folosită zilnic, nu o dată pe trimestru, când „trebuie să se mai bifeze ceva”. În paralel, lucrăm la o componentă educativă. Ghiduri, întâlniri, materiale clare despre cum se face incluziunea bine. Pentru manageri, pentru cei care fac angajări, pentru colegi. Fără limbaj greoi, doar lucruri practice, care se pot aplica luni dimineață, la job. Pe partea personală, am proiecte mai puțin „cu fast”, dar foarte importante pentru mine. Terminarea casei de la țară, ca să fie un loc unde familia mea să poată respira și să se bucure unii de alții. Și, mai presus de orice, să am grijă de oamenii pe care îi iubesc, să fiu prezent pentru ei și să nu mă lase munca să fiu absent în propria mea viață. Cum le transform în realitate? Disciplină zilnică, parteneriate sincere și acceptarea faptului că lucrurile mari se fac prin sute de pași mici, repetați. Nu prin lansări spectaculoase.
9.Cum îți folosești experiențele personale și profesionale pentru a inspira oamenii să își spună poveștile și să își depășească limitele? Există o poveste care te-a marcat profund?
Cred că oamenii vorbesc despre ei doar atunci când simt că nu vor fi judecați. Așa că primul lucru pe care îl fac este să creez spațiul ăsta. În interviuri, în întâlniri cu oamenii pe care îi cunosc prin platformă, în conversațiile cu partenerii. Îmi spun eu primul povestea, cu părțile incomode incluse.
Respingerile, momentele în care nu am știut ce să fac, vremurile în care am muncit cu salariu mic și planuri mari. Sinceritatea asta îi face și pe ceilalți să se deschidă. O întâlnire care m-a marcat profund a fost cu un tânăr programator care are o dizabilitate. El nu poate scrie singur la calculator, dar are mintea limpede a unui programator bun și își dorește să muncească. Ca să poată face asta, are nevoie ca cineva să stea lângă el și să scrie pentru el ceea ce el îi dictează. Practic, el gândește codul, iar mâinile celui de lângă el îl pun pe ecran. Imaginea asta m-a urmărit mult timp. Pe de o parte, mi-a arătat câtă răbdare și câtă voință îți trebuie, ca persoană cu dizabilitate, ca să faci o muncă la care alții ajung fără să se gândească. Pe de altă parte, mi-a arătat ceva mai important. Că un om nu este suma a ceea ce nu poate face. Băiatul ăsta are talent, are minte, are inimă pentru meseria lui. Are nevoie doar de o adaptare. Iar acea adaptare nu este un capriciu, ci o formă simplă de echitate. De atunci, când mă uit la profilurile de pe platformă, încerc să nu mă opresc la cuvântul „dizabilitate”. Văd un programator, un contabil, un grafician, o vânzătoare. Iar dacă există o adaptare necesară pentru ca acel om să poată munci, sarcina noastră, a celorlalți, este să o facem să se întâmple. Nu invers.
10.Care crezi că este cel mai mare impact pe care l-ai avut până acum în comunitatea ta? Cum îți dorești să continui să influențezi pozitiv viețile oamenilor prin ceea ce faci?
Sunt prudent cu cuvântul „impact”. DiverseWork este încă tânără, iar adevăratul efect al unui astfel de proiect se măsoară în ani, nu în luni. Dar dacă ar fi să identific ceva concret până acum, este faptul că am reușit să aduc la aceeași masă oameni care înainte se priveau cu suspiciune. Companii, asociații și persoane cu dizabilități. Faptul că aceste conversații se întâmplă acum, că există un loc unde toți pot exista cu demnitate, este un pas mic dar real. Mai aproape de casă, în comunitatea mea de la țară, cred că am arătat, fără să predic, că poți construi un proiect cu ambiție mare fără să îți părăsești satul. Asta contează pentru tinerii care se uită în jur și nu văd opțiuni, și care pleacă pentru că li se pare că nu au de ales. Pe viitor, îmi doresc să continui să schimb ceva prin trei lucruri foarte concrete. Angajări reale, făcute prin platformă, oameni care își iau primul salariu cu demnitate. Povești spuse public, ca să schimbe felul în care îi vedem pe cei diferiți de noi. Și un fel mai cald de a vorbi și de a lucra cu persoanele cu dizabilități la noi în țară. Dacă peste zece ani cineva nu va mai trebui să explice de ce face incluziune, pentru că va fi devenit ceva firesc, voi considera că mi-am făcut treaba.
DISTRIBUIE!
Interviul face parte din seria „Voci Curajoase”, un proiect dedicat evidențierii poveștilor de viață ale persoanelor care își depășesc limitele și contribuie la schimbarea mentalităților. Scopul acestui interviu este de a inspira și educa, promovând diversitatea, incluziunea și puterea rezilienței. Poveștile împărtășite sunt personale și reflectă parcursul individual al fiecărui invitat. Drepturile de autor asupra acestui material aparțin proiectului „Voci Curajoase”. Acest interviu poate fi preluat doar menționând sursa / scopul non-comercial al utilizării. El nu poate fi republicat de alte terțe părți.
Interviul este realizat de Elena Pomană – Fondator Asociația Dăruiește Fericire
Aplică pentru un interviu în ediția 2026: elena_pomana@outlook.com
