O confesiune curajoasă despre fragilitate, demnitate și lupta tăcută pentru a-ți păstra identitatea într-o lume care etichetează înainte să asculte. Cartea nu promite rețete de succes, ci oferă o hartă a supraviețuirii interioare. Este o lectură care nu se consumă rapid, ci rămâne.

Dincolo de performanța de a o scrie, cartea dezvăluie două adevăruri esențiale: puterea dragostei celor din jur și capacitatea extraordinară a minții umane de a-și extinde funcțiile pentru a compensa disfuncțiile trupului. Caracterul puternic experiențial și luciditatea încadrează povestea în genul scrierii de tip confesiv inspirat din amintirea vie, din care răzbate speranța.

Cartea nu este despre o boală rară, ci despre un mod rar de a fi viu. Elena Pomană reușește ceea ce puțini autori pot: să ne țină oglinda, fără judecată, fără milă, dar cu o blândețe care vindecă. Este o carte în care te regăsești: uneori cu nod în gât, alteori cu lacrimi, dar întotdeauna cu mai multă claritate despre tine însuți.

O poveste de viață trăită cu bucurie, cu durere, cu acceptare, dar niciodată cu resemnare. Fiecare obstacol ce părea insurmontabil a fost un prilej de a-l transforma în trepte ale devenirii. Dincolo de caracterul autobiografic, cartea este o scriere literară autentică, expresie a sensibilității artistice și a talentului autoarei.

Recomand această carte ca lectură și prilej de dialog constructiv la orele de religie din școală. Aici copiii pot înțelege mai bine fațetele iertării, rezilienței, compasiunii, solidarității și miracolelor de zi cu zi, în contradicție cu ignoranța, cruzimea, lipsa de empatie și umanitate care escaladează în această perioadă plină de turbulențe.