Andrei Grigorescu, ACC ne împărtășește parcursul său unic, de la provocările și lecțiile din training, până la impactul profund pe care l-a descoperit prin coaching. Cu pasiune pentru oameni și dorința de a crea schimbare, Andrei vorbește despre cum fiecare pas, fiecare decizie și fiecare moment de curaj au contribuit la transformarea sa.
În interviul de față, ne împărtășește parcursul său personal și profesional, oferind o perspectivă profundă asupra valorilor care îi definesc munca.

1.Ce experiențe cheie din viața ta personală au influențat felul în care te-ai dezvoltat ca om și ca Trainer&Coach?
Experiența de trainer a pornit dintr-o curiozitate și a devenit pasiune pură. Astfel, mi-am dat seama că prin curiozitate poți descoperi ce îți place și îți poate deveni carieră. Formarea în coaching a reprezentat pentru mine o tranziție către nou, un drum pe care nu îl cunoșteam, dar pe care eram tentat să îl urmez. Cu câțiva ani în urmă, în timp ce participam la interviuri, am avut o discuție firească despre experiența anterioară. Cu mare interes, am povestit despre cei 6 ani petrecuți în zona de training și dezvoltare, dar am primit o întrebare puternică, întrebare care mi-a rămas în minte și acum: „Sunt ani de experiență cumulată sau este un an repetat de mai multe ori?”. Intenția întrebării nu a fost una negativă, dar pentru mine a avut un impact colosal, iar de atunci mă întreb de fiecare dată dacă anul care a trecut a fost unul repetitiv sau un an care cu adevărat contribuie la acumularea de experiență. Întreg procesul de formare în coaching a contribuit la dezvoltarea mea. Am ajuns să mă cunosc la un nivel mai profund și să lucrez la acele aspecte pe care le-am considerat importante pentru mine. Lucrând cu mine, a ajuns să îmi devină ușor să îi ascult pe ceilalți cu scopul de a îi înțelege și de a ajuta la conturarea și atingerea unor obiective importante pentru ei.
2.Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ai întâlnit în cariera ta? Cum ai găsit resursele interioare pentru a le depăși?
Cele mai mari provocări întâlnite au fost reprezentate de proiecte mari (unele globale) care veneau cu schimbări mari la nivel regional: achiziții de companii, reorganizări de activitate/departamente și decizii cu impact masiv asupra activității angajaților. Din poziția de L&D Specialist/Lead/Manager, am reușit să transmit mai departe ce aveam nevoie să îmi transmit și mie – singura constantă în viață este schimbarea – dar să și înțelegi mesajul, nu doar să îl transmiți. Să vorbești despre schimbare este ceva, să trăiești schimbarea pe propria piele poate fi resimțit ușor diferit.
Resursele interioare au venit din dorința de reușită, dorință care îmi lăsa impresia că, uneori, a activat în mine resurse de care nu știam și nici nu credeam că sunt capabil.
3.Există o experiență în care ai sprijinit pe cineva să își depășească propriile bariere, indiferent de contextul lor personal? Cum ai cultivat curajul în acel proces și ce ai învățat despre reziliență?
Prin intermediul training-ului și al resurselor de dezvoltare, sunt sigur că am reușit să sprijin mai multe persoane să își depășească barierele, iar exemplele sunt nenumărate. Curajul a venit tot din dorința de reușită, dorință care nu părea să existe în acel moment. Când persoana/persoanele din fața ta își clarifică acest obiectiv de reușită și îl transformă în pași mici, realizabili, atunci… faci câte un pas spre ceea ce ți-ai propus. Uneori, chiar acel obiectiv este neclar, îndepărtat, iar asta face parcursul să fie unul dificil, poate pe alocuri inutil. Curajul a venit din reușite mici, constante și dintr-o prezență constantă alături de cel/cei pe care îți dorești să îi sprijini în dezvoltarea lor.

4.Cum definești curajul în cadrul inițiativei Voci Curajoase și ce strategii folosești pentru a-i inspira pe cei din jur să-l manifeste?
6.Ai lucrat cu persoane care se confruntă cu dizabilități; cum ai adaptat metodele tale pentru a răspunde nevoilor lor specifice?
Desigur. Chiar dacă poate suna ușor clișeic, nu a fost un efort foarte mare în această direcție, întrucât a venit de la sine. Să înțelegi un om, să îl asculți și să îi descoperi nevoile reprezintă un punct pe care fiecare dintre noi ar trebui să îl bifăm în cât mai multe dintre interacțiunile pe care le avem – personale sau profesionale. Chiar o expresie mi-a rămas în minte și încerc să o folosesc cât de des: nu sunt persoane cu dizabilități, sunt „persoane diferit înzestrate”.

7.Implicarea ta în voluntariat este recentă sau ai experiență îndelungată? Cum influențează acest angajament perspectiva asupra profesiei și a comunității de coaching?
Aș spune că este recentă, mă apropii de un an în voluntariat pentru comunitatea de coaching din România. Ce vreau să cred (iar răspunsul îl primesc sau urmează să îl primesc de la beneficiari) este că prezența mea în aceste activități susține promovarea coaching-ului, astfel încât acesta să devină „pe înțelesul tuturor” și, de ce nu, accesibil tuturor. Când ceva este de înțeles, devine mai tentant. Astfel, cred că toate inițiativele de promovare a coaching-ului trebuie susținute (iar eu fac asta în mod activ) pentru a deveni cât mai atractive. Am găsit în activitatea de voluntariat ceva motivant pentru mine, ceva ce îmi doresc să fac și care mă inspiră – cred că asta este foarte important.
8.Cum îți folosești propriile experiențe pentru a încuraja și motiva oamenii să își împărtășească poveștile? Există o poveste anume care ți-a marcat această abordare?
Ca trainer, ești „pe scenă” (virtuală sau fizică), ești acolo, în față. Cineva se uită la tine și beneficiază – în mod normal – de un plus de valoare ascultând ce ai tu de împărtășit. În calitate de coach, „scena” nu îți mai aparține. Aș putea spune că devii backstage-ul care ajută personajul principal să performeze în lumina reflectoarelor.
Este interesant să stăpânești și să cunoști ambele roluri, pe care eu am avut norocul să le experimentez și le trăiesc și acum. În această etapă, aș putea spune că mă concentrez să pun lumina reflectoarelor pe ceilalți, cu scopul de a auzi poveștile lor.
9.Dacă te gândești la viitor, ce visuri sau direcții îți aduc entuziasm și cum plănuiești să le transformi în realitate?
De aproximativ un an am reușit să demarez un proiect personal într-un parcurs antreprenorial și să fac pași în direcția respectivă. Este ca un traseu montan, cum îmi place mie să spun: cu suișuri și coborâșuri, cu peisaje de poveste, dar și cu părți dificile și solicitante pe alocuri. Dar satisfacția este din plin atunci când urmezi ceea ce îți dorești. Mă voi gândi la viitor, îmi voi propune obiective personale și profesionale, dar, în același timp, vreau să fie și flexibilitate pe parcurs, astfel încât să pot descoperi și lucruri care, posibil, să nu fie văzute la prima vedere. Direcția îmi este clară: cu și despre oameni – momentan prin soluții de învățare și prin coaching.
10.Ce impact simți că ai avut până acum în viața celor cu care lucrezi și cum îți dorești să continui să influențezi pozitiv oamenii în viitor?
Consider că am avut un impact semnificativ și pozitiv asupra unor persoane cu care am lucrat. Am reușit să și „măsor” acest impact prin feedback-ul primit sau prin metode care au documentat efectele unor tehnici aplicate asupra procesului de învățare la adulți. Ce îmi propun, și poate fi o mică schimbare de abordare, este să consider că cei care au nevoie de influența ta pozitivă vor veni proactiv către tine. Iar eu voi continua să fac ceea ce fac, întrucât este în direcția potrivită. Coaching-ul m-a ajutat să îmi răspund la multe întrebări și să găsesc sens acolo unde uneori nu exista, iar, la rândul meu, voi încerca să ofer asta mai departe tuturor celor care își doresc să aducă o îmbunătățire asupra unui capitol din viața lor.
DISTRIBUIE!
Interviul face parte din seria „Voci Curajoase”, un proiect dedicat evidențierii poveștilor de viață ale persoanelor care își depășesc limitele și contribuie la schimbarea mentalităților. Scopul acestui interviu este de a inspira și educa, promovând diversitatea, incluziunea și puterea rezilienței. Poveștile împărtășite sunt personale și reflectă parcursul individual al fiecărui invitat. Drepturile de autor asupra acestui material aparțin proiectului „Voci Curajoase”. Acest interviu poate fi preluat doar menționând sursa / scopul non-comercial al utilizării. El nu poate fi republicat de alte terțe părți.
Interviul este realizat de Elena Pomană – Fondator Asociația Dăruiește Fericire
Poți contribui și tu:
Implică-te în activitățile noastre
Donează pentru persoanele cu dizabilități grave
Cont deschis la Banca Comercială Română
RO56RNCB0149149799710001 RON
Cod de identificare fiscală : 35790409




