Cine sunt eu

#FacIncluziuneaVizibila

Sunt Elena Pomana. Mă mișc între lumi: între vizibil și invizibil, între emoție și proces, între oameni și sisteme. Unii îi spun prezență. Eu îi spun responsabilitate.

Pentru mine, incluziunea nu e un concept — e biografie.

Am fost mereu o voce curajoasă. Nu pentru că a fost ușor, ci pentru că nu mi-am permis să fiu altfel.

Excluderea a fost primul limbaj pe care l-am învățat în comunitate. N-a fost o reacție izolată, ci o constantă care se insinua peste tot: în grupuri de oameni, în clasă, în societate. N-am avut de ales decât să-i răspund cu compasiune.

Am simțit bullyingul în formele lui cele mai subtile – în tăceri, în priviri, în respingeri care nu aveau nevoie de cuvinte pentru că urlau deja prea tare.

Expertiza mea nu vine doar din certificări și nici doar din experiență, ci din felul în care cele două se completează. Am învățat să asimilez informația prin studiu riguros, dar și prin realitatea unui corp cu reguli proprii și a unui diagnostic rar care m-a obligat să traduc lumea altfel.

Integrez psihanaliză aplicată, coaching profesionist, practici de incluziune, comunicare inclusivă și lucrul cu diferențele umane într-un fir simplu: procese care dau oamenilor loc, nu doar reguli.

Toate materialele oferite sunt resurse create pentru susținerea activității Asociației Dăruiește Fericire

Povestea mea

Impactul meu recunoscut:

  • ✔Ambasador România IFOPA

    ✔Ambasador Carta Diversității din România

    ✔Winner Premii Awards: Romanian PR Awards – Diploma de Excelență 2025

    ✔Nominalizare Premii Awards: Romanian PR Awards categoria “Inclusive Communication & Diversity Management” 2025

    ✔Nominalizare Premii Awards: Romanian PR Awards 2024, ICF Impact Coaching Award 2025, Gala Societății Civile 2025 etc

    ✔Winner Best Vulnerable Community Inclusion Initiative 2025 – Romania – Community Transformation Award 2025

    ✔ Finalistă Coach Award 2024 – Best Life Coach – recunoaștere pentru impactul adus în dezvoltarea oamenilor prin coaching strategic.bsite Builder

  • ✔Speaker la Forumul de Dezvoltare a Medicamentelor FOP– contribuție la discuții strategice pentru viitorul cercetării și sprijinului comunității FOP.

    ✔Project Lead la ”Interviu cu un profesionist: Cunoaște-ți Coach-ul” și evenimentele de etică ICF România – dezvoltarea de inițiative care ridică standardele de etică și transparență în coaching.

    ✔Mentor în comunitățile PWN, She is Mom etc.

    ✔President She is Mom 2024.

    ✔Lider Global Diversitate&Incluziune in clubul G-100

Facilitez procese de incluziune și transformare culturală care ating esența: cum ne tratăm unii pe alții atunci când nimeni nu se uită.

Proiectele mele includ:

  • 1

    Ateliere despre rușine și apartenență în echipe (online sau fizic)

  • 2

    Intervenții sistemice pentru prevenirea excluderii și micro-agresiunilor

  • 3

    Design de conversații reale între lideri și oameni din toate nivelurile

  • 4

    Sesiuni de lucru pe bullying pasiv și anxietate colectivă în organizații

  • 5

    Campanii interne de conștientizare pentru incluziune autentică

Mi s-a spus adesea să-mi identific diferențiatorul.
Pentru mine, el e limpede: rezistența în fața adversităților arată că incluziunea nu poate fi redusă la o definiție fixă.

E rezistența cuiva care navighează F.O.P — o condiție atât de rară încât apare la 1 persoană din 2 milioane — și transformă această realitate într-o expertiză unică. Nu supraviețuiesc. Trăiesc și deschid uși care cândva îmi erau interzise.

Suntem abia la începutul alfabetului incluziunii, iar progresul apare atunci când renunțăm să forțăm lumea să arate într-un singur fel.

  • Unele lucruri ne sunt clare din formările profesionale pe care le urmăm.
  • Altele devin limpezi doar când ne conectăm cu realități care nu respectă manualele.
  • Și mai apoi, acestea împreună, oferă o înțelegere pe care niciun model nu o poate produce singur.

Conectez lumi care, de regulă, nu stau la aceeași masă: employer branding și comunicare strategică, psihanaliză aplicată, coaching, DEI și învățare sistemică.
Pentru mine nu sunt specializări separate, ci un singur fir: acela de a crea locuri în care oamenii nu trebuie să-și ascundă identitatea ca să funcționeze.

Testimonial

„Am putut să vorbesc deschis cu Elena, fără rețineri. A fost o experiență bună, am învățat cum să-mi gestionez emoțiile, și cum să-mi depășesc limitele. Acest program m-a ajutat să-mi înving teama de un nou început și am reușit să am mai multă încredere în mine”.

Rodica U., Programul “Tinerii sunt viitorul”

Testimonial

„Am lucrat cu Elena timp de câteva săptămâni  și pot spune că am fost impresionată de capacitatea ei de a crea un spațiu sigur și incluziv în cadrul fiecărei sesiuni, facilitând explorarea detaliată și obiectivă a aspectelor din viata personală și profesională.
Abordarea ei empatică, orientată spre soluții a fost esențială în procesul meu de explorare. Sesiunile au avut o direcție clară și o structură corespunzătoare, reflectând expertiza și devotamentul ei față de creșterea personală a clienților săi.
Pe lângă competențele specifice profesiei, Elena s-a dovedit a fi optimistă și pozitivă, ceea ce a facilitat comunicarea deschisă și constructivă dintre noi.”.

Alina Toader, ACC (Associate Certified Coach recunoscut la nivel mondial de ICF), Systemic Coaching - sesiuni individuale

Fragmente din mine în 3 minute….

Testimonial

„Am avut parte de o colaborare deschisă și liberă. Cel mai mare beneficiu e faptul că am inceput să privesc asupra persoanei mele, dar și să imi expun punctele de vedere. Am dobândit cunoaștere, mai multă încredere în persoana mea și evoluție .”

Bogdan Zamfir, Programul “Tinerii sunt viitorul”

Testimonial

„Am reușit să îmi îmbunătățesc relația cu mama mea. E o reușită sufletească și personală. Încrederea și modalitatea de a știi cum să te expui și să te exprimi face diferența”

Gabi G., Programul “Tinerii sunt viitorul”

Căteva din aparițiile noastre media

Parteneri Media

Winner Excellence Diploma
Romanian PR Award 2025

Winner Excellence Diploma
Romanian PR Award 2025
Apariție TV
Emisiunea
La Măruță
 Social Media: Asociația Dăruiește Fericire
 Social Media: Elena Pomana

Poți contribui și tu:

Implică-te în activitățile noastre

Donează pentru persoanele cu dizabilități grave

Cont deschis la Banca Comercială Română

RO56RNCB0149149799710001 RON

Cod de identificare fiscală : 35790409

ADF este înscrisă la judecătoria Tg-jiu în registrul Asociațiilor și Fundațiilor

la poziția 6/25.02.2016